Un curcubeu de vorbe, rupe subtil tacerea…e dimineata , e pranz, ce poate fi? O noua zi! Adevarat…am auzit atatea basme, incat in realitate sa ma reculeg nu pot…e viata aspra, este dura, totul miroase a complot? Pasesc pe note muzicale, secundele din viata intrerupte de escale…vorbesc orele intre ele…ce repede trecem, “maine” o sa ne mai vedem? La fiecare tic-ait de ceas, acul le face cu mana, cat din viata le-a mai ramas…trist destin, frumoasa permanenta…o ora de n-ar fi , am simti a ei absenta…totusi ora ce-a trecut, deschide drum spre privilegii noi….ne plangem de trecut, viitorul aruncand-ul in noroi…oare chiar asta vrem? Ne admiram faptele in oglinda fumurie… e greu sa ne uitam pe fereastra aurie…trecem speriati pe strada, tot timpul cu gandul la ceas….noi trecem cu fiecare secunda, el tot pe mana a ramas… Fi sincer cu tine…chiar un minut nu ai liber de tacere? Te lupti, te zbati, sa spui secundelor “la revedere”? Fluturand un steag cu zeci de zambete false…ramai si tu mirat de toate privirile intoarse… Mereu ai fost invidios pe ceas, pe timpul scurt , pe cel ramas…de ce sa fi asa furios?el este sincer, harnic, mereu la post voios…tu chiar asa multe motive ai sa fi mereu manios?

De la A la Z..

Am pasii abatuti...mainile tremura din cauza lucrurilor care le-au ţinut si nu i-au adus nici un succes..ochii lacrimeaza in semn de nemultumire...cat ar fi dorit ei sa vada undeva urme de fericire...genunchii sunt tristi de la atata apatie, plictiseala ce-i umple de efort...zgomotul inimii se revolta de la prea mult comfort...fantasticul gand zboara si face inconjurul lumii in cel mai scurt timp...cauta el ceva, da gaseste, tot cea fost si inca este..cat vor mai suferi frunzele de vantul ce le misca, de arsita de soare, de praf si de ninsoare? Cat va mai trebui noi, rasa umana, sa meditam si sa vedem , ca nu exista viata fara rana? Sa vedem ca atunci cand speranta dispare, cand lucrurile mici nu ne mai impresioneaza, cand curcubeul, razele de soare, stelele si luna nu ne mai atrag, caram in spate o moarte palida si uitam sa mai dam viata zilelor si timp anilor?” Traiesc, dar nu mai traiesc eu ci Cristos traieste in mine”- cred ca atunci cand putem afirma acest verset, nimeni si nimic ne ne mai poate desparti de adevarata fericire care se afla dincolo de plapuma de nori, dincolo de cortina care tine ascunsa cea mai frumoasa scena pe care actorii defileaza intr-o opera de arta inca necunscuta de pamanteni: Paradisul vesnic.