Azi - martorii rabdarii

Astazi am invatat ca trebuie sa am rabdare. Trebuie sa astept si sa indur atat cat trebuie nu atat cat vreau sau imi imaginez eu ca este nevoie. Timpul , are si el ceva de spus.Trebuie sa ma opresc sa il ascult si pe el, eu am vorbit destul. Invata de la oameni maturi! Timpul este al doilea dupa Dumnezeu cel mai matur si intelept…poate sa imi dea o adevarata lectie de viata , si chiar asta face , minut cu minut, desprinzand ore din clipele lui pentru ca eu sa pot acumula experienta, sa pot face azi ce n-am facut ieri, si sa pot face maine, ceea ce visam de cand prima data El mi-a suflat in nari viata.
Grabita, lipsita de notiunea “alegerii potrivite”, desprinsa de realitati tragice, impiedicata si cu capul in nori uneori…M-am ingradit intr-o lume in care am crezut ca doar incompetentele si neajunsurile imi sunt puse in valoare…ce amarnica minciuna.Ele? Sunt doar niste umpre si penumbre…chiar asa de greu mi-e oare sa stau in bataia soarelui si sa mi se vada adevarata forma, contururile bine definite ale calitatilor?? Mi-e rusine acum cand ma gandesc mai bine, ca de multe ori m-am multumit cu un ciob din adevarata existenta a mea si un ciot de umbra m-a facut sa ma vad asa de incetosata si deformata comparativ cu ziua in care am ales sa ma vad in totalitate in toata spelendoarea, lumina, caldura si gingasia soarelui. M-am batut de multe ori in piept…am crezut k pe la batranete ceva din mine va spune: “bine lucrat rob bun si credincios”…nu …de fapt asta e doar speranta vietii viitoare, pana atunci voi crede doar ca intr-o zi voi putea intona duetul versetului “am luptat lupta ce-a buna, am sfarsit alergarea” alaturi de Pavel, omul devotat pana la capat. Pana atunci totusi trebuie sa astept si sa indur atat cat trebuie indurat, fie cu glass spart, fie cu nesaturatele lacrimi in ochi, dar cu focalizarea pe zambetul care intr-o zi va fi nelipsit, si ca o eticheta la certificatul meu etern.